Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a avut luni, 18 mai, o întrevedere cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României, în cadrul căreia au fost discutate oportunități de cooperare pentru consolidarea predării și promovării limbii române în Republica Moldova, precum și pentru extinderea colaborării dintre instituțiile de învățământ din cele două state.
Alteța Sa Regală a prezentat mai multe inițiative menite să sprijine dezvoltarea competențelor lingvistice în limba română. Una dintre acestea vizează crearea, cu sprijinul Google România, a unei platforme online dedicate învățării limbii române pentru persoane de toate vârstele și nivelurile de pregătire. Platforma ar urma să fie accesibilă atât cetățenilor Republicii Moldova, cât și comunităților românești din alte state.
Totodată, s-a discutat despre implicarea studenților din universitățile românești, în special a celor din domeniul filologiei și al formării cadrelor didactice, în organizarea de școli de vară, ateliere și activități educaționale în Republica Moldova.
Ministrul Dan Perciun a salutat inițiativele prezentate și a evidențiat interesul pentru identificarea unor mecanisme de atragere a cadrelor didactice și a studenților din România în activități educaționale desfășurate în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii au mai fost abordate oportunitățile de internaționalizare a învățământului superior. De asemenea, Alteța Sa Regală a anunțat intenția Casei Regale a României de a extinde programul burselor regale prin instituirea a două burse destinate studenților de la Universitatea de Stat din Comrat, acordate pe criterii de performanță academică și situație materială, cu finanțare pentru o perioadă de cinci ani.
Părțile au convenit să mențină dialogul și să exploreze modalitățile concrete de valorificare a inițiativelor discutate, în vederea consolidării cooperării educaționale dintre Republica Moldova și România.


